Spațiul Public European

eu

Învață despre complexitatea Uniunii Europene și a procesului de integrare europeană din perspectivă interdisciplinară!

Participă la un program organizat pe 4 module Jean Monnet (Comisia Europeană), care propune o aprofundare a trei domenii distincte: științe administrative, economie și management și relații internaționale.

Dobândește cunoștințe privind organizarea, funcționarea și reforma Uniunii Europene, politicile economice, financiare, monetare și sociale ale Uniunii Europene.
Înțelege arhitectura de securitate europeană și implicațiile ei asupra extinderii spre Est a spațiului administrativ european.

Dezvoltă cu succes o carieră în Parlamentul European, Comisia Europeană, Comitetul Economic și Social sau oricare altă instituție a Uniunii Europene.

Studiază în singura Facultate de Administrație Publică din România care ofera programe complete de pregatire universitară în științe administrative (licență, master, doctorat).

COMPETENȚE SPECIFICE

  • Aprofundarea cunoştinţelor în domeniul Uniunii Europene şi utilizarea limbajului specific în comunicarea cu celelalte elemente ale spaţiului european.     
  • Studiul  politicilor Uniunii Europene.
  • Capacitatea de analiză şi sinteză a proceselor şi fenomenelor specifice organizării şi funcţionării instituțiilor europene, precum şi a celor legate de cariera funcţionarului european.
  • Utilizarea cunoştinţelor de specialitate pentru abordarea şi clarificarea situaţiilor nou create în procesul bugetar european şi al auditului instituţiilor europene.
  • Capacitatea de a realiza conexiuni transversale şi de a identifica relaţiile complexe dintre evenimente şi datele specifice referitoare la Politica Europeană de Securitate şi Apărare şi Politica Europeană de Securitate Comună.
  • Utilizarea inovaţiei în procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene aplicând metode calitative şi cantitative.
  • Capacitatea de a acţiona independent şi creativ în abordarea şi soluţionarea problemelor referitoare la sistemele europene de guvernare, de a evalua obiectiv şi constructiv stări critice din mediul social european şi  de a rezolva creativ probleme.

ADECVARE LA PIAȚA FORȚEI DE MUNCĂ

Pentru Facultatea de Administrație Publică, inserția absolvenților pe piața forței de muncă reprezintă o preocupare continuă.

Studiile în cadrul Facultății de Administrație Publică urmăresc să ajute studenții:

  • să devină LIDERI și să înțeleagă misiunile organizaționale, etica și interesul public, să gestioneze conflictele și să valorizeze diversitatea și multiculturalismul
  • să fie MANAGERI și să analizeze structurile și procesele organizaționale, bugetele și normele juridice
  • să înțeleagă LUCRUL ÎN ECHIPĂ și nevoia de a fi responsabil
  • să INOVEZE, prin însușirea teoriilor privind managementul schimbării, proiectarea experimentelor organizaționale și asumarea riscului
  • să CERCETEZE, pentru a realiza proiecții manageriale, a analiza opinia publică și a elabora proiecte de politici publice
  • să COMUNICE și să înțeleagă nevoile comunităților pe care le reprezintă.

Absolvenții Facultății de Administrație Publică pot lucra în: autorități și instituții publice naționale și europene (ministere, primării, prefecturi, Parlament, instituțiile Uniunii Europene), organizații naționale și multi-naționale, organizații non-guvernamentale și non-profit, școli, licee, universități, centre de educație a adulților.

SPECIALIZAREA "SPAȚIUL PUBLIC EUROPEAN"

Specializarea "Spațiul Public European a fost lansată în anul 2002 cu sprijinul Uniunii Europene și a Programului JEAN MONNET. Este singurul program masteral din Facultatea de Administrație Publică și din SNSPA cu cele mai multe cursuri JEAN MONNET ("Politici ale Uniunii Europene și reforma managementului public" și "Extinderea spre est a spațiului administrativ european", titular: Prof.univ.dr. Lucica Matei). Programul este realizat în parteneriat cu Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul SNSPA.

ANUL 1 (60 credite)

Semestrul I: Comunicare interculturală; Rolul organizațiilor internaționale în contextual globalizării; Politica regională a Uniunii Europene; Structuri, mecanisme și instituții administrative ale Uniunii europene.

Semestrul al II-lea: Control financiar și audit public în Uniunea Europeană; Economie europeană; Politici ale Uniunii Europene și reforma managementului public; Proces bugetar și fiscalitate europeană; Practică.

ANUL 2 (60 credite)

Semestrul I: Imagine instituțională în Uniunea Europeană; Politici publice și guvernanță europeană; Politici sociale europene; Sisteme europene de guvernare.

Semestrul al II-lea: Extinderea spre est a spațiului administrativ european; Politica externă și de securitate a Uniunii Europene; Noua arhitectură de securitate europeană în contextul relațiilor transatlantice; Metode și tehnici de elaborare a lucrării de absolvire.