Postuniversitarul Administrație europeană este adresat persoanelor care lucrează în instituțiile Uniunii Europene, în departamentele de relații internaționale sau cele care au relații/parteneriate cu Instituțiile UE ale autorităților/instituțiilor din administrația de la nivel central sau local sau celor care vor dori să lucreze în aceste instituții/departamente.
Programul este structurat pe trei module: Guvernare europeană, Administrație europeană și Leadership în comunități multi-culturale - în cadrul cărora se studiază discipline specifice fiecăruia dintre acestea vizând dezvoltarea unui set diferit de competențe, cunoștințe și abilități.
Astfel, programul oferă instruire de bază privind guvernarea europeană (dimensiune juridică, legală, economică, socială, proces bugetar, politici publice, decizie) corespunzătoare primului modul și instruire specializată în administrația și guvernanța europeană și leadership corespunzătoare celui de-al doilea și al treilea modul. Disciplinele studiate sunt:
MODUL 1: Guvernare europeană
• Drept instituțional european
• Drept internațional public
• Drept administrativ european
• Politici europene
• Justiție europeană
• Economie europeană
• Procesul bugetar în Uniunea Europeană
MODUL 2: Administrație europeană
• Guvernanță europeană și management public
• Audit și control financiar în Uniunea Europeană
• Managementul proiectelor
• Servicii de interes general în Uniunea Europeană
• Managementul resurselor umane în Uniunea Europeană
MODUL 3: Leadership în comunități multi-culturale
• Identitate europeană
• Protocol și etichete diplomatice
• Comunicare inter-culturală
• Drepturile omului
• Lobby și advocacy
Toate cursurile sunt organizate în jurul aceleiași teme și anume cum să înțelegem studiul administraţiei europene, a fenomenului administrativ în contextul guvernanţei europene multi-nivel pornind de la problematica conceptuală, la cea a poziţionării şi a rolului jucat în cadrul societăţii, dar cum să înțelegem specificul acesteia, al instituțiilor UE și mediul lor.
Cursurile îmbină dimensiune teoretică cu cea practică cursurile fiind oferite de profesori din cadrul Facultății de Adminstrație Publică, dar și de practicieni, profesioniști recunoscuți în domeniul administrației europene.
Până la sfârșitul programului, cursanții vor dobândi abilitățile necesare pentru a lucra în administrația europeană.