Facultatea de Administrație Publică organizează a doua ediție a Bucharest Workshop in Mainline Political Economy, un spațiu academic dedicat cercetătorilor care lucrează în tradiția lui Hayek, Buchanan, Elinor și Vincent Ostrom.
Tema acestui an – descentralizare, autoguvernare și policentricitate – explorează cum mecanismele de coordonare de jos în sus, diversitatea instituțională și cunoașterea dispersată pot consolida reziliența, responsabilitatea și legitimitatea democratică în administrația publică.
Workshopul se desfășoară pe trei zile (9–10 iunie, SNSPA), fiecare cu prelegeri keynote, un panel de carte și 6–8 prezentări ale cercetătorilor invitați. Participă atât cercetători juniori, cât și seniori din administrație publică, știință politică, economie și discipline conexe.
Printre vorbitorii invitați se numără Peter Boettke (George Mason University & Mercatus Center), unul dintre cei mai influenți economiști în tradiția austriacă și Public Choice la nivel global, Mark Pennington (King’s College London), autor al volumului Foucault and Liberal Political Economy (Oxford University Press, 2025), Dan Greenwood(University of Westminster) și Vlad Tarko (University of Arizona).
