
Facultatea de Administrație Publică
Cercetare
Cercetare, inovare, publicații științifice, conferințe, proiecte și resurse academice ale Facultății de Administrație Publică.
Navigare
Accesați direct secțiunea de interes
Cercetarea în Facultate
Cercetarea în Facultate

Cercetarea în instituțiile de învățământ superior include toți membrii comunității academice: profesori, studenți, doctoranzi, practicieni cu interese de cercetare.
La nivelul SNSPA, Facultatea de Administrație Publică este unul dintre cei mai mari furnizori de cercetare, fapt evidențiat de rapoartele ARACIS și evaluările instituționale în vederea ierarhizării instituțiilor de învățământ superior.
Studenții Facultății de Administrație Publică sunt implicați în clustere de cercetare fie formal, prin proiectele de cercetare incluse în planurile de învățământ, fie informal, prin activitățile grupurilor de cercetare studențești, competiții de cercetare sau proiecte în parteneriat cu instituții publice sau private.
Cadrele didactice participă în proiecte de cercetare finanțate de SNSPA, organizații naționale (UEFISCDI) sau internaționale (Uniunea Europeană, Jean Monet Action).
Direcții strategice de cercetare
Strategia de cercetare a Facultății de Administrație Publică urmărește consolidarea cooperării științifice, creșterea vizibilității internaționale și integrarea rezultatelor cercetării în educație și politici publice.
Colaborare și internaționalizare
- Identificarea și inițierea de colaborări în Spațiul European al Cercetării în scopul promovării de propuneri de cercetare și atragere de fonduri;
- Derularea programelor internaționale și dezvoltarea colaborării educaționale și științifice cu organizații partenere din Europa, SUA și alte spații geografice;
- Stimularea implicării corpului profesoral și a comunității studențești în rețele internaționale de cercetare în domeniul științelor administrative.
Doctorat, centre și programe
- Dezvoltarea Școlii Doctorale în Științe Administrative, integrarea în structuri de cercetare de excelență și promovarea mecanismelor de cotutelă națională și internațională;
- Reorganizarea ofertei educaționale pentru promovarea programelor cu predare în limbi străine și intensificarea antrenării studenților și doctoranzilor în activitatea de cercetare;
- Dezvoltarea activității Centrelor de cercetare din Facultatea de Administrație Publică și încurajarea publicării rezultatelor.
Vizibilitate și diseminare
- Valorificarea în predare a rezultatelor cercetărilor științifice pentru creșterea atractivității programelor educaționale;
- Creșterea vizibilității cercetării științifice prin conferințe naționale și internaționale de impact, workshop-uri, mese rotunde, ateliere;
- Diseminarea rezultatelor prin publicare în reviste indexate ISI și în alte baze de date open access, precum și prin publicare la edituri consacrate.
În sprijinul cercetării
La nivelul Facultății de Administrație Publică își desfășoară activitatea mai multe grupuri de lucru și comisii interdepartamentale: Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității și Comisia de Etică și Disciplină.
Centre de cercetare
Centre de cercetare – Facultatea de Administrație Publică și SNSPA
Smart-EDU Hub – Centrul Facultății de Administrație Publică pentru transformare digitală
- Facultate: Facultatea de Administrație Publică, SNSPA
- Director: Conf.univ.dr. Cătălin Vrabie – catalin.vrabie@snspa.ro
- Website: https://smart-edu-hub.eu/
- Fondare: Primul eveniment Smart Cities a avut loc pe 28 noiembrie 2013
- Misiune: Analiza și dezvoltarea soluțiilor inovatoare pentru transformarea digitală a sectorului public
Smart-EDU Hub este un centru de cercetare al Facultății de Administrație Publică din cadrul SNSPA, dedicat analizei și dezvoltării de soluții inovatoare pentru transformarea digitală a sectorului public. Centrul are ca obiectiv valorificarea cercetării academice în sprijinul proceselor decizionale și al politicilor publice, prin integrarea tehnologiilor emergente cu principiile guvernanței democratice și ale responsabilității sociale.
Centrul reunește reprezentanți din sectorul academic, public, privat, experți și profesioniști, centrat pe 5 arii tematice: Governance, Environment, Technology, Economy, People.
Obiective principale
- Creșterea gradului de conștientizare privind conceptul de Smart Cities;
- Consolidarea capacității stakeholderilor de a participa la dezvoltarea orașelor inteligente;
- Facilitarea colaborării între mediul academic, sectorul public, privat și societatea civilă;
- Crearea de legături între realitățile Smart Cities la nivel național, european și internațional.
Activități principale
- Conferințe internaționale – SCIC, TRUST;
- Reviste științifice – SCRD Journal, SCIC Proceedings, TRUST Proceedings;
- Proiecte de cercetare – Urban Camp IN NOVA, e-QUAL EDU, From Smart Cities to Smart Nation;
- Cursuri postuniversitare – Inovare Publică și Strategii Smart City;
- Concursuri științifice – hackathons, Smart Summer Cubing;
- Visiting Scholars Program;
- Mini-Museum al Transformării Digitale.
Comitetul științific
- Conf.univ.dr. Cătălin Vrabie – Director, PhD Științe Administrative, MIT Executive Certificate, Strategy & Innovation, Președinte al Comitetului Științific;
- Conf.univ.dr. Diana-Camelia Iancu – Dean FAP, Comparative Public Management, expert EAPAA/ICAPA/ARACIS, Member Group of Independent Experts CoE;
- Asist.univ.dr. Ioana-Andreea Dogeanu – Etică și Integritate Academică;
- Lect.univ.dr. Ana-Maria Geamănu (Despa) – Etică și Integritate Academică;
- Conf.univ.dr. Adelina Dumitrescu Peculea – Research Groups.
Proiecte derulate în cadrul Hub-ului
- e-QUAL EDU (2021): Cursuri digitalizate – https://view.livresq.com
- From Smart Cities to Smart Nation (2019-2021): Harta proiectelor smart la nivel municipal în România
- Urban Camp IN NOVA 2024 & 2025: Camp urban pentru elevi din regiuni dezavantajate – – în cadrul proiectului #hAI IN SNSPA;
- Bucharest Smart Summer Cubing 2025 – competiție internațională de speedcubing, 12-13 iulie 2025, SNSPA.




Centrul pentru Afaceri Publice
Cine suntem?
Centrul de Afaceri Publice (C.A.P.F.) este o unitate de cercetare, formare și dialog instituțional, care funcționează în cadrul Facultății de Administrație Publică din Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Misiunea noastră este de a crea un cadru interdisciplinar și aplicat pentru interacțiunea dintre mediul academic și cel profesional, contribuind la dezvoltarea unei administrații publice performante, deschise și orientate către cetățeni.
Activăm la nivel național și internațional, consolidând legăturile dintre educație, cercetare și practică prin activități de consultanță, mentorat și formare profesională continuă în domeniul administrației publice și guvernanței locale.
Centrul de Afaceri Publice acționează pe șase direcții strategice:
- Promovarea cooperării între universitate, administrația publică și mediul de afaceri;
- Stimularea dialogului între cadre didactice, studenți, cercetători și practicieni;
- Transferul de cunoștințe și bune practici între mediul academic și instituțiile publice;
- Susținerea formării profesionale prin simulări, studii de caz și proiecte comune;
- Valorificarea cercetării aplicate în dezvoltarea de politici publice;
- Stimularea și dezvoltarea cercetării științifice de excelență în domeniul afacerilor publice.
C.A.P.F. concentrează expertiza în patru arii tematice fundamentale:
- Politici publice și guvernanță locală – analiză, cercetare și consultanță în elaborarea și evaluarea politicilor publice la nivel local și național;
- Leadership și management public – dezvoltarea competențelor de conducere în sectorul public, de la management strategic la comunicare instituțională;
- Afaceri publice, economie publică și parteneriate public-private – forme moderne de colaborare între stat și sectorul privat, inovație instituțională și digitalizare în sectorul public;
- Etică, transparență și integritate instituțională – promovarea standardelor de conduită profesională ca piloni ai unei administrații de încredere.
Ce facem?
- Organizăm programe de formare profesională, workshop-uri și simulări tematice pentru funcționari publici, studenți și masteranzi;
- Desfășurăm proiecte de cercetare aplicată în guvernanță și servicii publice, cu finanțare națională și internațională;
- Organizăm conferințe, mese rotunde și ateliere cu experți din administrație, sectorul privat și societatea civilă;
- Oferim consultanță și expertiză instituțiilor publice și actorilor economici;
- Publicăm rapoarte, analize și lucrări științifice în format tipărit și electronic;
- Construim parteneriate cu universități, centre de cercetare și rețele profesionale din România și din străinătate.
Echipa
Centrul reunește cadre didactice, cercetători și practicieni, coordonați de un Director – cadru didactic titular SNSPA, numit de Decanul Facultății de Administrație Publică pentru un mandat de 4 ani – asistat de un Consiliu Consultativ format din 3 până la 5 membri. Activitatea de cercetare este susținută de colective formate din cadre didactice, doctoranzi și masteranzi, alături de colaboratori externi din sectorul public și privat.
Centrul Interdisciplinar pentru Guvernare & Economie Globală
Cine suntem?
Centrul Interdisciplinar pentru Guvernare & Economie Globală (Centrul GEG) este o unitate de cercetare științifică în cadrul Facultății de Administrație Publică din Școala Națională de Studii Politice și Administrative, cu activitate la nivel național și internațional.
Continuăm tradiția Platformei de Cercetări Interdisciplinare Guvernare & Economie Globală, înființată în 2015, și ne propunem să reunim cercetători, doctoranzi, postdoctoranzi și practicieni de renume din sectorul public și privat, din țară și din străinătate, pentru a studia în profunzime fenomenele și procesele actuale ale globalizării.
Misiune și obiective
Scopul Centrului GEG este constituirea de colective interdisciplinare de cercetare și consultanță în domeniul economiei și guvernării, abordând perspective din științele administrative, politice, drept, economie, management, marketing și comunicare.
Obiectivul nostru general este consolidarea SNSPA ca școală de guvernare – furnizor de expertiză, cercetare de excelență și consultanță în studii integrate de Economie și Guvernare Globală.
Urmărim în mod specific:
- Stimularea și dezvoltarea cercetării științifice interdisciplinare de excelență în domeniul Economiei și Guvernării Globale;
- Dobândirea de autoritate științifică și recunoaștere pe plan intern, regional și internațional;
- Valorificarea potențialului de cercetare al facultății prin colective mixte și integrarea în structuri internaționale de cercetare;
- Promovarea și dezvoltarea de parteneriate cu universități, institute și organizații din țară și din străinătate;
- Creșterea vizibilității și valorificarea rezultatelor cercetării românești și internaționale.
Ce facem?
- Organizăm conferințe internaționale, manifestări științifice și schimburi de idei între cercetători și practicieni;
- Derulăm proiecte de cercetare finanțate prin granturi naționale și internaționale;
- Publicăm lucrări științifice în edituri specializate și articole în reviste de profil;
- Oferim cursuri de formare continuă, postuniversitare și programe de masterat;
- Organizăm activități de instruire și perfecționare pentru resursa umană din sectorul public și privat;
- Construim și menținem platforma de cercetare interdisciplinară online www.gegresearch.org;
- Sprijinim studenții, masteranzii, doctoranzii și postdoctoranzii în activitățile de cercetare.
Structura tematică
Centrul GEG este organizat în șase clustere de cercetare și două rețele de parteneriate:
- Global Governance and Institutional Resilience
- Sustainable Development and Green Economy
- Digital Transformation and Governance Innovation
- Regional and Global Development
- Ethics, Social Responsibility, and Public Integrity
- Labour Market Dynamics and Social Protection
- Romanian Partners Network
- International Partners Network
Consiliul Științific
- Prof. univ. dr. Adriana Grigorescu — Președinte & Director;
- Conf. univ. dr. Diana Camelia Iancu;
- Conf. univ. dr. Corina Georgiana Antonovici;
- Conf. univ. dr. Teodor Victor Alistar;
- CSI dr. Marioara Iordan;
- CSI dr. Camelia Speranța Pîrciog;
- Prof. univ. dr. Ovidiu Folcuț.
Secretar Științific: Drd. Florina Joița.
Reviste științifice
Smart Cities and Regional Development (SCRD) Journal
Revista SCRD este o publicație academică internațională cu acces deschis, dedicată cercetării privind orașele inteligente și dezvoltarea regională. Publicată de Facultatea de Administrație Publică – SNSPA și Smart-EDU Hub, reunește cercetători din Europa, Africa și din întreaga lume. Explorează cum transformarea digitală, guvernanța și sustenabilitatea modelează orașele și regiunile moderne.
Website
https://scrd.eu/index.php/scrd
Publicat de
Facultatea de Administrație Publică, SNSPA și Smart-EDU Hub
Format
Open Access – acces liber, gratuit
Volum curent
Vol. 10, Nr. 1 (2026) – publicat 13 februarie 2026
DOI volum curent
https://doi.org/10.25019/gesn4v44
Digital Library
https://www.scrd.eu
SCRD Book Series
https://book-series.scrd.eu/
Indexare / ISSN
Verificați pagina About a revistei
Tematici acoperite
- Transformare digitală în administrația publică și instituții publice;
- Dezvoltare regională inteligentă (smart regional development);
- Mobilitate urbană durabilă;
- Leadership digital în managementul resurselor umane;
- Implicarea cetățenilor în orașele inteligente (smart cities);
- Guvernanță globală democratică;
- Politici publice europene și reforma managementului public.

Subpagini SCRD
- Numărul curent: https://scrd.eu/index.php/scrd/issue/current
- Arhiva: https://scrd.eu/index.php/scrd/issue/archive
- Echipa editorială: https://scrd.eu/index.php/scrd/about/editorialTeam
- Submisii: https://scrd.eu/index.php/scrd/about/submissions
- Declarație de etică: https://scrd.eu/index.php/scrd/ethics
- SCIC Proceedings – https://scrd.eu/index.php/scic
- TRUST Proceedings – https://scrd.eu/index.php/trust
- All in on Tech (AIoT) – https://scrd.eu/index.php/aiot/index
- Podcast All In on Tech (EN) – playlist YouTube
- YouTube Channel – https://www.youtube.com/@smarteduhubsnspa
- Podcast Digital Rodeo (RO) –playlist YouTube
Conferințe anuale
Conferințe organizate de Facultatea de Administrație Publică
Descoperă ultimele ediții ale conferințelor internaționale și workshop-urilor organizate de Facultatea de Administrație Publică.

Conferință internațională
Smart Cities International Conference

Conferință internațională
Machine Intelligence & Security for Smart Cities – TRUST

Conferință internațională
Law and Administrative Justice from an Interdisciplinary Perspective

Workshop internațional
Bucharest Workshop in Mainline Political Economy
Alte conferințe și evenimente științifice
- Global Economy and Governance GEG 2014 – 10-12 septembrie 2014 (co-organizator).
- Comparative Public Administration and Management (CPAM) – iunie 2014 și 2016.
- European and Regional Convergence, Innovation in Labour Public Services – 27-28 mai 2014.
- 25 Years Later: Building an Efficient Public Administration Best Practice and Challenges – 20 martie 2014 (co-organizator).
- Seria „Dialoguri despre identitățile europene” – 2014.

Proiecte de cercetare
Proiecte de cercetare

Proiect EEA Grants – SKOPE4GEG
- Titlu: School of Knowledge Production and Transfer for Global Economy and Governance (SKOPE4GEG)
- Cod proiect: 18-COP-0032
- Finanțare: Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 | The Education, Scholarships, Apprenticeships and Youth Entrepreneurship Programme – EEA Grants 2014-2021
- Promotor: Școala Națională de Studii Politice și Administrative
- Parteneri: Reykjavik University (Islanda); Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale
Proiect ROSE SGU-N – ExpertInAdmin
- Titlu complet: Îmbunătățirea oportunităților de participare la învățământul universitar experiențial și nonformal în Facultatea de Administrație Publică (ExpertInAdmin)
- Aprobare: AG nr. 210/SG4/NC/II/18.09.2019
- Perioada: 2019-2022
- Finanțare: Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), schema de granturi necompetitive pentru universități (SGU-N)
- Obiectiv general: Îmbunătățirea oportunităților de participare a 270 de studenți din primul an (90/an, 2019-2022) cu risc ridicat de abandon la învățământul experiențial și nonformal, crescând rata de promovabilitate de la 86,20% la 87,70%
- Proiectul a avut drept finalitate dotarea laboratorului de informatică al facultății, situat în sala 609.
Proiect EEA Grants – Public Sector Renewal Through ICT
- Titlu: Public Sector Renewal Through ICT, A Life-Long Learning Approach
- Cod proiect: 14-SEE-PC-RO_BUCURES13
- Contract: Nr. 61/01.08.2014
- Finanțare: Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, Programul Scholarships and inter-institutional cooperation in Higher Education
- Beneficiar: SNSPA – Facultatea de Administrație Publică
- Parteneri: University College of Southeast Norway; Universitatea Valahia din Târgoviște
Proiect POSDRU – Blended Learning
- Titlu: Dezvoltarea curriculară și creșterea relevanței programelor de studiu în administrație publică prin metode inovative de blended learning și corelare cu piața muncii
- Cod: POSDRU/156/1.2/G/122208
- Perioada: 2014-2015
- Finanțare: Fondul Social European | Axa 1: Educația și formarea profesională, DM 1.2: Calitatea în învățământul superior
- Beneficiar: SNSPA, Facultatea de Administrație Publică
- Partener: Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale
Proiect Leonardo da Vinci – COMAVET
- Titlu: Competence Management in the European VET-Sector (COMAVET)
- Contract: LLP-LdV-ToI/2007/713
- Perioada: 2007-2009
- Finanțare: Programul European Leonardo da Vinci
- Parteneri: PD Consult, Danemarca (coordonator); CCC Central College of Commerce, Scoția; SNSPA România; Siveco România SA; EUC Nord, Danemarca
Bibliotecă și baze de date
Acces baze de date și Biblioteca SNSPA
Biblioteca SNSPA dispune de o colecție de peste 20.000 de titluri, în circa 40.000 de exemplare, care acoperă disciplinele studiate în cadrul universității. Colecția este actualizată anual cu cele mai noi apariții din țară și străinătate. Anual în bugetul SNSPA sunt prevăzuți 450.000 lei pentru achiziții de cărți și baze de date electronice.
Biblioteca SNSPA – servicii și resurse
- Catalog online (Liberty): https://biblioteca.snspa.ro/liberty/libraryHome.do
- Email bibliotecă: biblioteca@snspa.ro
- Sala de lectură: Sala P07, parter, sediul SNSPA
- Sala înregistrare permis: Sala P08, parter, sediul SNSPA
- Pagina baze de date SNSPA: https://snspa.ro/cercetare/biblioteca/baze-de-date-electronice/
- E-library cărți profesori: http://elibrary.snspa.ro/
- Centrul de Documentare Europeană: https://snspa.ro/cercetare/biblioteca/centrul-de-documentare-europeana/
Servicii disponibile
- Împrumut publicații pe baza permisului de bibliotecă
- Consultare catalog online
- Acces mobil la bazele de date științifice prin consorțiul ANELIS Plus
- Acces liber la cărți publicate de profesori SNSPA la ed. Comunicare.ro și Tritonic
- Referințe online la cerere: biblioteca@snspa.ro
- Verificarea lucrărilor de licență/masterat cu soft anti-plagiat
- Primirea și înregistrarea tezelor de doctorat
- Webinare privind accesul mobil la resursele online abonate
Înregistrare permis bibliotecă
Completează formularul de înregistrare pe pagina Catalogului online (https://biblioteca.snspa.ro) sau direct la sala P08 (parter). Ai nevoie de carnetul de student cu viza la zi. Bibliotecarul verifică datele, îți face o fotografie și primești permisul de bibliotecă.
Baze de date disponibile prin ANELIS Plus
Biblioteca SNSPA oferă acces la numeroase baze de date academice internaționale, reviste științifice și colecții de e-books, disponibile pentru studenți, cadre didactice și cercetători.
Condiții de acces
- Accesul se realizează pe baza contului instituțional SNSPA.
- Pentru configurarea conturilor este necesară adresa de email instituțională
@snspa.ro - Unele platforme permit și accesul mobil după activarea contului.
Platforme accesibile prin e-nformation
Conturile pentru următoarele resurse se configurează prin platforma e-nformation:
- ProQuest Central
- ScienceDirect Freedom Collection (Elsevier)
ScienceDirect - Wiley Online Library – Journals
Wiley Online Library - SpringerLink – Journals
SpringerLink - SAGE Journal Collection
SAGE Journals - Emerald Management eJournals
- Taylor & Francis Journal Collection
Taylor & Francis Online - De Gruyter eBooks
- CAB Books (CABI)
Platforme cu configurare separată
Pentru platformele de mai jos, conturile se configurează separat:
- EBSCO
EBSCOhost - Cambridge Journals
Cambridge Journals
Platforme cu acces direct / Open Access
- JSTOR
JSTOR - JSTOR Open Access
JSTOR Open Access
JSTOR oferă acces liber la resursele Open Access și nu necesită configurarea unui cont instituțional pentru aceste materiale.
Alte resurse disponibile
- Web of Science
Web of Science - Scopus
- IEEE
- iGroup – colecții de e-books
Informații importante
Lista bazelor de date disponibile se actualizează anual, în funcție de contractele ANELIS Plus și de abonamentele active ale SNSPA.
Pentru informații actualizate și instrucțiuni de acces, consultați pagina oficială:
Doctor Honoris Causa și distincții
Titluri Doctor Honoris Causa
acordate la propunerea Facultății de Administrație Publică

Notă: Titlurile DHC sunt acordate de Senatul SNSPA la propunerea Facultății de Administrație Publică.
- 2005 – Prof. univ. dr. Yasutaka Schimizu – Japonia
- 2007 – Prof. univ. dr. Marie Luce Pavia – Franța
- 2008 – Prof. univ. dr. Spiridon Flogaitis – Grecia
- 2009 – Prof. univ. dr. Gerard Timsit, Profesor Emerit – Franța
- 2010 – Prof. univ. dr. Geert Bouckaert – Belgia
- 2014 – Prof. univ. dr. Christopher Pollitt, Profesor Emerit – Belgia
- 2015 – Prof. univ. dr. Maria P. Aristigueta – SUA
Titluri acordate cadrelor didactice titulare
Profesor Emerit: Prof. univ. dr. Ioan Alexandru, DHC (2012) – Decan de Onoare al Facultății de Administrație Publică.
Distincții internaționale primite de cadre didactice
- Lucica Matei – Premiul AGER – Cel mai bun manual în domeniul științelor economice aplicate – 2006 | AGER
- Ani Matei – Premiul AGER pentru performanță în cercetare aplicativă – 2008 | AGER
- Ani Matei – Premiul AGER pentru abordarea interdisciplinară a dezvoltării economice și sociale – 2011 | AGER
- Diana-Camelia Iancu – Certificate of Excellence, Annual Doctoral Thesis Competition – 2009 | Committee of the Regions
- Dumitrică Cătălin – Best Graduate Student Paper – 2009 | NISPAcee
- Lucica Matei – Best Paper of a track – 2010 | ASBBS, Las Vegas, SUA
- Dana Mihaela Murgescu – Best Graduate Student Paper – 2009 | NISPAcee
- Irina Airinei – Premiul de excelență al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română – 2011
- Ionuț Bogdan Berceanu – Luis Ortega Thesis Prize – 2017 | Academia de Drept Public European
Distincții acordate de studenți: Crina Ramona Rădulescu – Profesor Bologna 2017.
