
Reprezentanții studenților în structurile de lucru și de conducere
Participare, reprezentare, transparență și mentorat.
Participare studențească
Reprezentanții studenților
Reprezentanții studenților joacă un rol esențial în ecosistemul academic, fiind puntea de legătură între comunitatea studențească și conducerea universității. Aceștia participă activ la procesul decizional, asigurându-se că interesele, drepturile și nevoile colegilor lor sunt protejate și promovate în toate structurile administrative.
Statutul de student reprezentant oferă oportunitatea de a influența direct organizarea cursurilor, acordarea burselor și îmbunătățirea facilităților, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu de învățare echitabil și modern.
Structura de Reprezentare
Structura de Reprezentare
Conform normelor de reprezentare actuale, studenții Facultății de Administrație Publică dispun de următoarele locuri în forurile de conducere:
- Consiliul Facultății de Administrație Publică: 4 locuri.
- Senatul Universitar SNSPA: 3 locuri pentru reprezentanții studenților din cadrul facultății noastre.

Reprezentanții tăi
Reprezentanții tăi în exercițiu
În prezent, studenții care te reprezintă în structurile consultative și deliberative sunt:
Chiriac George-Valentin
Email: george.valentin.chiriac.23(at)administratiepublica.eu
Vineticu Lucian-Florin
Email: vineticu.lucian.florin21(at)administratiepublica.eu
Badea Mihai Andrei
Email: badea_mihai_andrei24(at)administratiepublica.eu
Burlacu George Sorin
Email: burlacu_george_sorin24(at)administratiepublica.eu
Îi poți contacta pentru a semnala orice problemă întâmpinată, pentru a propune inițiative noi sau pentru a solicita sprijin în relația cu secretariatul sau cu cadrele didactice.
Programul de mentorat la Facultatea de Administrație Publică
Dincolo de cursuri, o COMUNITATE (de 10). Începe-ți drumul academic cu încredere!
În cadrul Facultății de Administrație Publică, tranziția de la mediul preuniversitar la cel universitar este susținută activ prin intermediul programului de mentorat. Acest program este special conceput pentru a ghida studenții de anul I (,,bobocii”) în primele etape ale vieții lor de student, oferindu-le tot sprijinul necesar pentru o integrare rapidă și armonioasă.
Rolul și responsabilitățile mentorilor
Mentorii sunt alături de studenți încă de la prima întâlnire, care are loc imediat după festivitatea de deschidere a anului universitar. O responsabilitate fundamentală a acestora este familiarizarea noilor studenți cu mediul instituțional și cu valorile academice. Astfel, mentorii au datoria de a aduce la cunoștința studenților următoarele aspecte esențiale:
- Cadrul de reglementare: Carta universitară a SNSPA, Codul de etică, Regulamentul de activitate profesională, precum și Legea învățământului superior nr. 199/2023.
- Drepturile și obligațiile pe care le au studenții pe parcursul școlarizării în cadrul universității.
- Comisia de Etică a SNSPA: informații privind rolul, responsabilitățile și componența acesteia.
- Identitatea instituțională: misiunea, valorile și principiile care guvernează comunitatea SNSPA.
Pe parcursul întâlnirilor, mentorii ghidează studenții oferindu-le informații vitale despre organizarea activității didactice și administrative:
- Organizare și orar: detalii despre accesarea orarelor pe site-ul facultății și la avizier, programul de consultații online al profesorilor și structura grupelor de studiu.
- Documente administrative: procedura prin care studenții vor fi programați pentru a-și ridica legitimațiile și carnetele de student, documente necesare inclusiv pentru obținerea reducerilor sau gratuităților la transport.
- Sistemul de evaluare și taxe: clarificări privind susținerea examenelor în sesiune, posibilitatea susținerii restanțelor, a reexaminărilor și a examenelor de mărire a notei. De asemenea, mentorii explică procesul de redistribuire anuală pe locurile bugetate și cele cu taxă, proces realizat în funcție de mediile obținute.
- Burse: prezentarea Regulamentului de burse, care include burse sociale, medicale, de merit și de performanță (inclusiv faptul că acestea pot fi cumulate) și perioadele de depunere a dosarelor la secretariat.
- Oportunități de dezvoltare: informarea cu privire la programul Erasmus+ (oportunități de studiu și practică în străinătate) , implicarea în activități de voluntariat, participarea la conferințe și la viața academică din FAP.
- Reprezentare studențească: detalii despre alegerile șefilor de grupă și ale reprezentanților studenților în Consiliul Facultății și în Senatul Universității.
Echipa de mentori și repartizarea acestora
Pentru anul universitar 2026–2027, echipa de mentorat este formată dintr-un grup dedicat de studenți și cadre didactice, asigurând o acoperire optimă pentru toți studenții anului I, dar și pentru anii de studiu II și III (specializările Administrație Publică și Administrație Europeană). Mai exact, programul beneficiază de sprijinul a 10 studenți mentori și 5 cadre didactice mentori. Repartizarea studenților mentori este realizată structurat, pe programe de studii și grupe: 6 mentori sunt alocați grupelor de la programul de studii Administrație Publică (AP), 4 mentori coordonează grupele de la programul Administrație Europeană (AE), iar 2 dintre aceștia îndeplinesc și rolul de mentori pentru programul Erasmus+, acoperind toate grupele.
- Mentorii grupelor de la programul de studii Administrație Publică sunt: Denisa Artene (grupa 1 AP); Cristiana Gabriela Cioarcă (grupa 2 AP); Denisa Ioana Pirvu (grupa 3 AP); Tudor Andrei Popescu (grupa 4 AP); Bianca Maria Popa (grupa 5 AP) și Maria Magdalena Dinicu (grupa 6 AP).
- Mentorii grupelor de la programul de studii Administrație Europeană sunt: Adrian Traian Paiu (grupa 1 AE); Roberto Cărbunariu (grupa 2 AE); Alexandra Mara Mînzat (grupa 3 AE) și Zărnescu (grupa 4 AE).
- Mentorii studenți responsabili pentru programul Erasmus+ sunt: Adrian Traian Paiu și Alexandra Mara Mînzat (toate grupele AP și AE).
De asemenea, activitatea este susținută îndeaproape de cadrele didactice tutori, repartizate la rândul lor pe ani de studiu și specializări (anii I, II și III pentru programele AP și AE), garantând astfel un suport constant, ghidaj și o comunicare eficientă pe tot parcursul integrării academice.
- Tutorii cadre didactice sunt: Ioana Dogeanu-Zorlescu (anul I, specializările AP și AE); Florin Văduva (anul II, specializarea AP); Georgiana Mihăilă (anul II, specializarea AE); Iulian Matache (anul III, specializarea AP) și Alexandra Mirela Kiş (anul III, specializarea AE).
Implică-te! Programul de mentorat este primul tău pas spre succesul academic. Îi încurajăm pe toți studenții să comunice deschis cu mentorii lor, să consulte documentele recomandate și să participe activ la viața comunității noastre!
Contact – mentorat(at)administratiepublica.eu
Documente și Transparență
Documente și Transparență
Procesul de desemnare a reprezentanților este unul democratic, bazat pe vot universal, direct și secret, desfășurat conform reglementărilor în vigoare.
Pentru a înțelege mai bine modul în care sunt aleși reprezentanții tăi, procedurile de candidatură sau regulile de desfășurare a campaniilor electorale, poți consulta Regulamentul SNSPA mai jos: